Donăm sânge la Coworkperativa

Donăm sânge la Coworkperativa

O dimineață pentru comunitate.

Pe 1 septembrie 2026, între 08:30 și 12:00, Coworkperativa Brezoianu își schimbă pentru câteva ore rolul: dintr-un loc în care venim să lucrăm, într-un loc în care putem face ceva concret pentru alți oameni.

Împreună cu Tura de Duminică și Centrul de Transfuzie Sanguină București, organizăm o sesiune de donare de sânge chiar la Coworkperativa.

Evenimentul are loc cu sprijinul lui Lucian Judele – City Manager al Municipiului București

📍 Unde

Coworkperativa Brezoianu

📅 Când

1 septembrie 2026

🕣 Ora

08:30 – 13:00

Donarea și triajul medical vor fi realizate de echipa Centrului de Transfuzie Sanguină București.

Înainte de a veni, te rugăm să verifici condițiile oficiale de admisibilitate pentru donarea de sânge. Printre criteriile publicate de CTS București se numără starea bună de sănătate, vârsta între 18 și 65 de ani și greutatea de peste 50 kg; există și criterii suplimentare de eligibilitate și excludere care trebuie verificate înainte de donare. ( https://www.ctsbucuresti.ro/conditii_admisibilitate.html )

La donare este necesar un act de identitate valabil, iar CTS recomandă să vii odihnit și să nu donezi pe stomacul gol.

Un spațiu de coworking este despre oameni.
Pe 1 septembrie, comunitatea poate însemna ceva și mai mult.

Ne vedem la Coworkperativa. ❤️

Informații eveniment